Limitele care trebuie impuse copiilor - in 10 puncte

Scris de narcy Dum Iun 06, 2010 12:00 pm

Toti copiii incearca, mai mult sau mai putin frecvent, sa incalce limitele pe care le impunem. Toate acestea sunt normale, dar pentru binele lor, sa nu-i lasam sa o faca. Copilul are nevoie sa intampine o anumita rezistenta. Prin aceste incalcari, copilul testeaza limitele de care are nevoie pentru a se forma. Fara limite, si cu prea multa ingaduinta, el nu se poate structura corect, nu intelege notiunile de bine si rau, ceea ce are dreptul sa faca si, deci, nu se poate sprijini pe nici o baza solida pentru a creste.

Daca nu este ascultator, mai bine ii explicam motivele nemultumirii noastre, ca si ceea ce asteaptam de la el.
Trebuie sa ii vorbim la persoana intai singular: "eu nu vreau ca tu sa fii neascultator, mie nu-mi place sa tipi" etc. Si nu "tu ma enervezi, tu esti neindemanatic" etc.
Trebuie sa ne pastram sangele rece atat cat putem. Cu calm, fiecare poate exprima ceea ce simte. Si copilul intelege ca, aparandu-si pozitia, parintii isi exercita responsabilitatea lor de adulti. Dar este inutil sa ne culpabilizam daca ne enervam, caci este o reactie perfect umana.
Daca cuvintele noastre au depasit gandurile noastre, ii explicam ingerasului nostru ca am fost nervosi si care sunt motivele furiei noastre. Pentru ca, altfel, el ar putea crede repede ca noi nu il iubim...
Atentie la pedepse. Ele nu trebuie sa fie exagerate si, mai ales, nu trebuie sa fie date cu intarziere. Daca copilul face o prostie nu trebuie sa-i spunem: "Maine nu te vei uita la desene animate"; ci, mai degraba: "Nu sunt de acord cu ceea ce ai facut, tu ai facut cateva lucruri interzise, pentru asta (in functie de gravitatea prostiei facute) te pun la colt, sau te las un timp in camera ta ca sa reflectezi la ceea ce ai facut.
Daca suntem martori la boacana, nu ne descarcam asupra unui tert: "vei vedea ce va spune tata..." Mai bine, aveti grija de prostiile pe care le face imediat; trebuie sa-i spunem ferm, in asa fel incat sa inteleaga, ca il putem iubi chiar daca nu suntem de acord cu el.
O palma la fund nu a facut, niciodata, "rau" nimanui! Cu conditia sa ramana ocazionala si moderata si, contrar a ceea ce se poate citi in prezent, o palma la fund (si nu o chelfaneala sau o bataie zdravana!) nu face dintr-un copil, un copil batut. Nu va deveni pentru atata lucru un delicvent. Esential este ca gestul sa fie explicat dupa trecerea furiei: "mi-a fost frica cand te-am vazut traversand singur, m-am enervat vazand ca nu ma asculti...". Uneori, o palma la fund permite copilului sa se calmeze atunci cand cuvintele nu sunt de ajuns. De fapt, totul depinde de masura si situatia data. Nu toti copii primesc o palma la fund si nu toti parintii dau palme la fundulet.
Fiecare la locul lui: Este esential ca un copil sa inteleaga ca fiecare are un rol bine stabilit: el este copilul parintilor sai si parintii sunt langa el pentru a-l ajuta sa creasca, pentru a-l sfatui, pentru a-l iubi. (A iubi nu inseamna sa fi ingaduitor, dimpotriva, inseamna sa impui limite copilului pentru a-i permite sa devina un adult responsabil.)
Un copil nu poate sa faca legea cum vrea el; el poate sa-si exprime parerea, dar nu-si poate dirija parintii. Fraza: "este gresit sa interzici" arata bine limitele unui copil. El intelege bine, daca i se explica, ca nu este totul la dispozitia sa: "aceasta emisiune tv nu este pentru tine, aceasta conversatie este pentru adulti, camera noastra este un loc privat, nu ai voie sa intri fara sa-ti fi fost permis, este ora ta de culcare, chiar daca noi ne culcam mai tarziu etc."
Este important sa stie ca nu poate face tot ceea ce fac cei mari, adultii, si este important sa stie ca noi suntem siguri de pozitia noastra. Mai clar, nu cedam, dar ne confirmam pozitia! Exemplu: in ciuda tipetelor, plansetelor sau imbufnarii, daca noi am decis ca nu trebuie sa se uite la televizor, ii motivam refuzul nostru, dar nu deschidem televizorul sub pretextul de a obtine linistea!
Nu facem niciodata promisiuni desarte! Daca ii spunem: "nu mai vreau sa iti lovesti sora pentru ca te voi pune la colt" si daca el continua sa o faca, facem ceea ce am promis: il punem la colt! Daca nu, nu ne va mai crede si nu vom mai avea influenta asupra sa. Santajul nu este, niciodata, bun, dar ne gasim, uneori, in situatia de a santaja copiii. Indiferent daca e pozitiv sau negativ, esential este sa facem ceea ce am zis. Chiar daca aceasta ne rupe inima!
Sa fim de acord cu sinele si cu sotul! In fata copilului nu trebuie sa aratam niciodata ca suntem in dezacord cu consortul in ceea ce priveste educatia sa. Mai bine, vom discuta cu el (sau cu ea) cand copilul nu este prezent. Acesta intelege repede daca unul spune alb si altul negru, inca de cand este mic. Daca ne cere un lucru precis, il intrebam ce a spus mamica (taticul) si daca nu a fost inca nimic stabilit, ii raspundem ca vom discuta. Dar trebuie sa fim, de asemenea, de acord cu noi insine! Daca am decis ca nu trebuie sa-i dam suzeta in timpul zilei, nu vom ceda celui mai mic capriciu sau celui mai mic motiv! Chiar pentru a fi linistiti! Atunci cand decidem ceva, trebuie sa respectam ceea ce am decis.
Nu trebuie sa fim nici prea slabi, nici prea exigenti: un bebelus, chiar mic, intelege foarte bine cand ridicam tonul sau cand ne incruntam sprancenele! Inutil atunci sa spunem inainte de 2 sau 3 ani: "nu intelege, e prea mic. Din contra, el nu va intelege de ce ne schimbam atitudinea de pe o zi pe alta. Un copil, oricat de mic, intelege si simte totul, deci, trebuie sa adoptam, de la inceput, o atitudine ferma atunci cand trebuie, pentru ca stie de la inceput la ce sa se margineasca. Va fi prea tarziu, sau cel putin, prea dur, sa redresam lucrurile o data ce problema a aparut. Dar atentie, nu putem sa cerem totul in acelasi timp! Prea multa exigenta ar crea copilului nostru impresia ca nu este in stare sa ne satisfaca. Mai bine sa fim intrasigenti in chestiunile care ni se par mai importante si sa fim indulgenti, cel putin temporar, cu micile deprinderi sau alte atitudini care nu ne convin, dar care nu sunt, in fond, nici foarte importante si nici grave. Exemplu: un copil nu trebuie sa loveasca cu piciorul (sau sa aiba alte manifestari gestuale agresive) fata de parintii sai (sau alti adulti), nu il lasam sa faca acest lucru si ne manifestam dezacordul. Din contra, daca isi manifesta nemultumirea tavalindu-se pe pamant, il lasam sa o faca si, lasandu-l, se va opri singur.

Cu aceste sfaturi bune, va uram curaj mult, educatia unui copil nu a fost niciodata un lucru usor si nu exista educatie perfecta!!! Chiar daca exista, oricum, cateva lucruri de reprosat parintilor, faceti ceea ce simtiti, lasati-va ghidati de bunul simt si de constiinta dumneavoastra. Esentialul cu un copil: este sa fi corect si sa-l iubesti.