LEGENDA MARTISORULUI

Legenda mărţişorului

La marginea unui sat trăiau într-o colibă sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Ca să câştige pâinea de zi cu zi şi câţiva bănuţi, femeia se îndeletnicea cu torsul lânii pentru oamenii din sat. Dar tot ce câştiga dădea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnavă.
Într-o zi, pe când torcea şi plângea de mila fiicei sale, femeia văzu o caleaşcă de foc trecând cu iuţeală dinspre pădure spre sat. Era Crăiasa Primăvară care, auzind-o, s-a oprit şi a întrebat-o de ce este aşa de necăjită. Aflând de boala copilei, Crăiasa a zis:
- Ţine caierul acesta de foc şi toarce-l firicel subţire, apoi leagă o fundiţă şi prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viaţă, aşa cum se trezeşte la viaţă întreaga natură după trecerea mea.
Femeia mulţumi şi se apucă de lucru. Dar caierul îi ardea degetele şi-i era cu neputinţă să răsucească un firicel cât de mic. Începu să plângă cu lacrimi grele şi aproape că nu băgă de seamă când o altă caleaşcă de zăpadă se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarnă, care dispărea cu iuţeală dinspre sat spre pădure şi care, auzind necazul femeii, zise:
- Ţine caierul acesta de zăpadă. Răcoarea lui va potoli fierbinţeala celui de foc. Răsuceşte-le laolaltă, poate aşa îţi pot fi de folos şi eu.
Femeia mulţumi din tot sufletul şi se puse pe tors. Torcea laolaltă fir roşu de foc cu fir alb de zăpadă şi astfel isprăvi de tors cele două caiere. Iar după ce duse la capăt lucrul, legă o fundiţă de pieptul fetiţei. Aceasta îndată prinse putere şi culoare în obrăjori, sări din pat şi-şi îmbrăţişă cu drag mama.
De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundiţe alb- roşii, împărţindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate şi bucurii.

POVESTEA MĂRŢIŞORULUI ŞI TRADIŢIA MĂRŢIŞORULUI SPECIFIC ROMÂNEASCĂ



A fost odată un împărat care domnea peste o ţară cu pământuri roditoare. Oamenii venerau toamna grâul care stătea sub plapuma groasă a zăpezii şi răsărea crud primăvara. Soarele-i dădea apoi putere să crească şi când holdele se-ngălbeneau ca aurul veneau secerătorii.
Într-o iarnă însă, Zâna Zăpezii, nu a mai venit să acopere şi să ocrotească cu mantia-i albă pământul. Vântul şi gerul năpraznic ameninţau să îngheţe pământul şi seminţele care dormeau în el. Împăratul a întrebat-o atunci pe Zâna Pământului ce trebuie să facă pentru a salva seminţele. Zâna i-a dat un fluier fermecat şi i-a spus că trebuie să meargă şi să dăruiască Zânei Zăpezii un armăsar pe care trebuie să-l prindă şi să-l îmblânzească cu ajutorul fluierului.
Împăratul a pornit la drum fără întârziere şi a mers acolo unde ştia că-şi aveau sălaşul herghelii mari de cai sălbatici. Armăsarii simţindu-l, au început să necheze, să dea semne de nelinişte, dar împăratul a cântat din fluier şi caii s-au liniştit, iar el a putut să intre printre ei şi să aleagă. Erau tot felul de cai, unii albi ca spuma laptelui, alţii negrii ca pana corbului, dar unul era cel mai mândru şi avea o coamă şi o coadă roşie ca purpura din mantia împăratului. Împăratul i-a pus un frâu roşu, a încălecat pe el şi a pornit către castelul Zânei Zăpezii. A găsit-o pe zână foarte supărată deoarece telegarii săi erau foarte obosiţi şi nu o puteau duce în zbor peste câmpii. Împăratul i-a dăruit armăsarul cu coama roşie şi Zâna Zăpezii a încălecat pe el. Atunci din roşu aprins, frâul şi calul au devenit albi ca zăpada iar Zâna Zăpezii a zburat peste câmpii şi zăpada a acoperit pământul
Împăratul s-a întors acasă şi când a venit primavara, i-a dăruit Zânei Pământ, care-i dăduse sfatul înţelept, o mică floare dintre primele care apar primăvara, legată cu un şnur răsucit dintr-un fir alb şi unul roşu, care aminteau de frâiele armăsarului. La capăt, fiecare şnur avea câte o codiţă de căluţ, una albă şi una roşie, aşa cum avusese şi armăsărul.
De atunci a rămas ca fiecare băiat, care poate deveni un împărat să dăruiască unei fete, care poate deveni o zână, acest şnur cu o floricică, o gâză sau o pasăre ce amintesc că gerul a trecut şi vine primăvara.
Tradiţia mărţişorului specific românească
A fost o vreme în care soarele, transformat în flăcău, cobora noaptea pe pământ. Până când un zmeu a aflat şi l-a închis într-o temniţă. Un tânăr curajos s-a hotărât să aducă din nou bucuria în inimile oamenilor, s-a luptat cu zmeul şi a eliberat soarele. Numai că tânărul n-a mai apucat să se bucure de prezenţa soarelui. Sângele lui scurs pe zăpada albă este motivul care a determinat apariţia acestui simbol. Asta ne spune povestea,şi aşa o fi că de n-ar fi, nu s-ar povesti.
Se pare că la baza legendei stă un fenomen explicabil în zilele noastre; o eclipsă de soare din vremea ocupaţiei romane în Dacia. Oricare ar fi „adevărul”, originea mărţişorului, atât de firesc numită după luna care îl găzduieşte, Martie, se pierde într-o vechime de mii de ani, săpăturile arheologice scoţând la iveală obiecte vechi de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu,ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât.
În urmă cu peste 100 de ani, în Moldova şi Bucovina, mărţişorul era de fapt o monedă de aur sau argint, legată cu şnur alb-roşu la gâtul copiilor. Moneda simboliza forma soarelui şi exista credinţa că această fărâmă de soare le poartă noroc. Fetele îl purtau timp de 12 zile la gât, după care-l prindeau în păr şi-l ţineau astfel până la sosirea berzelor sau până înflorea primul pom. După aceea, cu şnurul legau creanga pomului. Există credinţa că mărţişorul este ridicat de rândunele şi purtat spre soare, binecuvântând astfel norocul celui care l-a pus.
Cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.
În zonele româneşti străvechi, la înmânarea mărţişorului de 1 Martie copiii veneau din locurile însorite de pe munte până în pragul casei cu brazdele de iarbă şi cu primele de corn. Fiecare membru al familiei trecea de trei ori pragul peste brazdă, mama ieşea cu colaci, iar florile se treceau din gură în gură, pentru ca oamenii să devină tari precum lemnul de corn. Floarea de corn se purta legată împreună cu cele două fire, alb şi roşu, până la sfârşitul sărbătorilor.

frumos Ana-Maria!Multumim!!!!!

:) Ma bucur ca iti place Alyna!